marți, 30 decembrie 2008

Nu-i asa?

Am la ora asta o stare de multumire sufleteasca pe care nu o pot neaparat explica, dar o simt si asta mi-e de-ajuns. De fapt, pot sa incerc, chiar daca nu intereseaza pe nimeni, asa, numai de dragul de-a reciti ce-am scris si de a-mi aduce aminte de momentul asta cand o sa fiu vreodata trista sau nervoasa. Mai intai simt asa ca o caldura care ma invaluie pentru ca azi, aberand la o cafea in trei culori cu pufoasele, mi-am adus aminte de cum ma invarteam eu in sufragerie cand eram mica dupa ce dadeam la o parte cu grija masuta si bibelourile de pe marginea mobilei pana ameteam si apoi ma tranteam pe canapea si aveam impresia ca ma invart printre stele si imi placea si faceam asta iarasi si iarasi pana ma plictiseam sau pana ajungea mama acasa de la serviciu. Si azi, ca sa comemorez acele clipe minunate din copilaria mea, m-am invartit pe scaunul rosu de la birou cu ochii inchisi si inchipuindu-mi ca am din nou 6 ani.
Acum, ca ma gandesc mai bine, exista ceva care va strica atmosfera de fericire “inexplicabila”. Scaunul rosu. Initial, mi-am dorit un scaun rosu pentru ca ar fi contrastat frumos cu verdele covorului si cu patura cea mov pe care trebuia sa mi-o cumpar. Si pe care niciodata nu am apucat sa o cumpar pentru ca de fiecare data cand i-o aratam lu’ mama la Claudette imi spunea ca materialul e prea subtire pentru o cuvertura adevarata si ca poate avea doar rol de patura cu care te invelesti. Si asta nu a fost de ajuns pentru mine, deci nu am mai cumparat-o, cautand mereu ceva asemanator dar niciodata indeajuns de bun ca sa imi satisfaca preferintele, pentru ca, normal, eu mi-o doream pe aia. Dar acum ma plangeam de scaunul rosu. Ideea e ca daca tot nu am pus in aplicare planul initial si de un timp a inceput sa-mi placa albastrul, mi-am dat seama ca si o cuvertura albastra ar fi potrivita si poate mai usor de gasit si s-ar potrivi si mai bine cu cei 3 pereti portocalii si singurul perete galben. Insa....exista o mare problema: ghici ciuperca ce-i?:)) Raspuns corect, scaunul rosu. Ce sa mai caute si pata de culoarea rosie intre portocaliu, galben, verde si albastru? De ce nu mi-am luat de la inceput un scaun negru? De parca ala s-ar fi potrivit. Era oricum prea rigida si o pata de culoare neagra.
Poate o sa va intrebati: “dar alte culori nu mai exista?”. Pai nu prea. Nu in afara de albastrul ala ultramarin care ma enerveaza pentru ca e prea intens si imi da o stare de agitatie(bine, recunosc, asta mai patesc si cu rosu). Nu in magazinele din orasul asta. Si chiar daca ar exista, ar fi probabil prea scumpe, cum a fost un scaun mov care mi-a placut mai demult si pe care n-am putut s-o conving pe mama sa-l cumparam. Dar destul despre frustrarile mele legate de scaune:)).
Pot sa uit de ele amintindu-mi de un film foarte fain pe care l-am vazut azi, de fapt doua, unul in continuarea celuilalt. “Before Sunrise” si “Before Sunset”. Si desi “unii”:)) ar zice ca e plictisitoare, eu strig in gura mare ca mi-a placut foarte tare povestea cu doi tineri aproape naivi si totusi frumos de visatori care se intalnesc intr-un tren si apoi isi petrec cateva zile ca turisti prin Viena aberand despre vrute si nevrute dupa care se despart fara sa schimbe nici macar numerele de telefon de frica sa nu ajunga sa-si scrie din an in Paste din obligatie, insa nu se pot uita unul pe altul nici dupa 9 ani cand se reintalnesc, iar de aici nu mai zic nimic, ca poate exista cineva care citeste asta si inca n-a vazut filmul:)).
Si ma mai simt bine cand vad ca exista oameni cu care am in comun lucruri atat de marunte si totusi atat de semnificative pentru mine…si nu-i asa ca si pe voi va enerveaza emoticonul-o singura spranceana ridicata de pe mess?:D:))

2 comentarii:

  1. la multi ani. si cat mai putine motive de enervare in 2009!

    RăspundețiȘtergere
  2. Merci, merci, si tie iti urez la fel. De fapt, iti urez sa nu ai nici un motiv de enervare decat daca iti vei dori vreodata unul ca sa nu se instaleze monotonia:)).

    RăspundețiȘtergere