E ciudat cum uneori vreau sa am o memorie de elefant, iar alteori, mai des in ultima perioada, tot cer noptii o memorie-sac vechi si rupt din loc in loc, nepeticit si foarte-permeabil. Asociez uitarea cu scufundarile in adanc, mai mult decat cu somnul. Desi abia ma mentin la suprafata apei si prefer sarea ca pluta naturala.

Urmari, urme, ur

Nu stiu ce cred unii despre oglinzi dar cele virtuale din punctul meu de vedere sunt cele mai periculoase. Oglinzile-metafora, alea gen "privirea"
, "trecutul si viitorul", "oamenii din viata ta" si tot asa. Astfel de oglinzi nu pot fi sparte asa usor cu o vizita la chirurgul estetician, cu 3 luni de alergat dimineata si mancat sanatos sau alte retete similare si cred ca nu le-as mai putea privi vreodata cu suficienta seriozitate, consideratie mai precis. Nu stiu unde citeam ca "omul este creatorul propriei sale nefericiri", dar stiu ca este unul dintre putinele adevaruri pe care, poate, le detine omenirea. Ceea ce ma intriga este rabdarea, cumpatarea unor fiinte care nu alearga dupa vieti de hartie, ci stau cu ochii larg deschisi spre cer si asteapta nu "cea mai frumoasa zi din viata", ci o zi normala din eternitate.

Sa asculti "Indian Summer" a lui Jim.

Bine "am" revenit

Acum trebuie doar sa invat dragoste, rodii si culori ciudate, sa le primesc ca un sarut pe gat intr-o seara de vara, timid-prefacuta, cu dor de nou si de intens. O sa te bucur pe tine si apoi voi gati dupa retete vechi sau prea noi, cu leustean din gradina bunicii si cu ghimbir din alte tari. Sa nu ne limitam, si-asa ne limiteaza viata, cica. Si ce frumos e cand te cert si apoi te pup, si apoi plang de ciuda sau rad in hohote si ma dezbrac de ganduri incruntate, tu ai rabdare sau te enervezi, dar mie imi place pentru ca iti pot desena minele fetei in imaginatia mea. Poate imi fac rost de creioane si le desenez si pe hartie. Nu promit.:)