Daca muzica, dragostea, visurile sunt anestezice, viata e plictisitor de dureroasa in realitate, nu? Raspunde-mi tu, suflet crosetat din trecut pentru ierni din viitor, ca sa imi tii nereu de cald pana o sa mor. Pot sa casc pana cand voi fi inghitit deja toate amintirile si toate apusurile si rasariturile, toate acordurile din miez de vara si sprancenele incruntate si noptile visinii. Nici nu va mai fi nevoie sa adorm si ma voi "trezi" mai tanara ca niciodata, gata sa plec in calatorie cu mainele chipes si cultivat, melancolic si totusi indraznet, un maine care se sparge ca un balon de sapun in pumnul lui azi. Azi, copil obraznic!

Ar fi minunat sa trag perdelele, sa las lumina sa patrunda larg in fereastra inimii. Observ cum uit sa deschid ferestrele, si poate de asta ma sufoc de doua-trei ori pe zi cu intrebari si pastile de curaj, dar inca nu si-au facut efectul, se pare. De fapt incep sa devin dependenta de tratament si mi-e frica de clipa insanatosirii. Uneori am impresia ca nu fac decat sa ma repet la infinit, un infinit frumos imbracat si cica narcisist, care se iubeste pentru ca nu si-a gasit infinita. Dar sunt zile in care nu mai simt acele frigului in piele, ci lumina calda a unui sfarsit de iarna care ma face sa visez la un anotimp inca neinventat, al povestilor cu prezent fericit si al tartelor cu visine si iaurt.
De ani de zile nu am mai pus flori la presat, acum prefer sufletele.

Poveste de dragoste

Acum as putea sa salut un copil care se naste, sa ma stramb la un peste sau sa fac o pirueta pentru tine. In lumea mea de ganduri neastamparate exista un gand mai cuminte care e prieten cu cel mai obraznic, pentru ca au ce invata unul de la celalat si se plictisesc repede. Daca acel copil, peste sau chiar tu ati avea ochelarii potriviti ca sa ma cititi, poate v-ati indragosti de mine si ati incepe sa ma urati exact in clipa urmatoare, dar adevaratul motiv pentru care acest consum de energie trebuie sa aiba loc este ca ne-am cunoaste.
Adica ne-am cunoaste din nou, ne-am uita si apoi am putea sa ne prefacem ca nu am existat niciodata si sa ne ardem buletinele, casele si sufletele intr-un semineu desprins din filme romantice. Si peste cativa ani, copilul pe care nu l-am salutat niciodata va primi pestele la care nu m-am strambat niciodata si ii va citi in fata acelui semineu povestea noastra. Se vor iubi vesnic si se vor imbata in fiecare seara cu rom antic.

Psedobilantsiropos

Vai, ce an bun, ah, ce an rau, hai sa promitem ca vom fi mai buni, mai sinceri, mai creativi, iubitori, iubiti, ca vom avea o minte sclipitoare si o piele stralucitoare si tot ce isi doreste toata lumea asta moderna si mondena la un loc.
Eu nu promit nimic, absolut nimic, si stiu ca nu trebuie sa ne schimbam, ci sa redevenim noi, varianta care ni se potriveste cel mai bine, iar asta, intr-un fel sau altul, se va transforma intr-o lista reala de evenimente pozitive pentru noi si cei care ne inconjoara.
Si daca ar fi sa-mi doresc totusi ceva pentru noul an, vreau neaparat sa ma imprietenesc cu prezentul, dar asa, sa ne cunoastem foarte bine, nu sa fim doar amici, deci daca stiti ce preferinte culinare are sau ce muzica asculta, sa-mi lasati un mesaj, ca vreau sa-l impresionez.

http://youtu.be/UFdfzNMV52Q

Ce frumos e atunci cand gasim in noi forta sa ne desprindem o clipa de obsesii si sa lenevim, sa ne lasam plimbati in lumi straine si sa invatam un nou limbaj, prin care vom exprima aceleasi sentimente si dorinte, si ne vom intoarce la vechile obsesii cu un make-up nou. Make-up de suflet, cred.
Si atunci obsesiile ne vor rade in fata si vor exclama rautacioase: "Nu ma pacalesti asa usor!", iar noi vom aproba cu sufletul impacat si le vom iubi si mai mult. Si p-p-poate se vor lasa iubite.

Literele sunt niste ate, frazele poate bandaje, un scriitor drag mie spunea ca scrisul este cel mai bun panaceu. Ca scriitorul insusi realizeaza acest lucru si profita cu aviditate de imagini artistice si figuri de stil pentru a-si recrea si distruge mic-marele univers. O sa fiu o celula implicata in transformarea propriului meu organism, o sa fiu toate celulele din univers si o sa imi barfesc vecinele de tesut cu nesimtire si nonsalanta. Si apoi o sa imi privesc opera cu nemultumire, dar nu cu regretul ca nu am incercat. Sau poate pentru prima data in viata, o sa-mi spun: "perfect", cu constiinta faptului ca "e perfect ce-mi place mie".
Si apoi o sa zbor in adancurile trecutului, o sa ma scufund in cerurile viitorului, cu echipamente speciale de zbor rudimentar si inot pentru animale fantastice, cu solzi si cu ochi albastri curiosi. Sa nu fie caprui ca cica n-ar fi sinceri.

Papusi de carpe suntem cu totii si ne place sa fim jucati pe scena vietii. Abia astept sa vad ce rol imi rezerva viitorul.