Psedobilantsiropos

Vai, ce an bun, ah, ce an rau, hai sa promitem ca vom fi mai buni, mai sinceri, mai creativi, iubitori, iubiti, ca vom avea o minte sclipitoare si o piele stralucitoare si tot ce isi doreste toata lumea asta moderna si mondena la un loc.
Eu nu promit nimic, absolut nimic, si stiu ca nu trebuie sa ne schimbam, ci sa redevenim noi, varianta care ni se potriveste cel mai bine, iar asta, intr-un fel sau altul, se va transforma intr-o lista reala de evenimente pozitive pentru noi si cei care ne inconjoara.
Si daca ar fi sa-mi doresc totusi ceva pentru noul an, vreau neaparat sa ma imprietenesc cu prezentul, dar asa, sa ne cunoastem foarte bine, nu sa fim doar amici, deci daca stiti ce preferinte culinare are sau ce muzica asculta, sa-mi lasati un mesaj, ca vreau sa-l impresionez.

http://youtu.be/UFdfzNMV52Q

Ce frumos e atunci cand gasim in noi forta sa ne desprindem o clipa de obsesii si sa lenevim, sa ne lasam plimbati in lumi straine si sa invatam un nou limbaj, prin care vom exprima aceleasi sentimente si dorinte, si ne vom intoarce la vechile obsesii cu un make-up nou. Make-up de suflet, cred.
Si atunci obsesiile ne vor rade in fata si vor exclama rautacioase: "Nu ma pacalesti asa usor!", iar noi vom aproba cu sufletul impacat si le vom iubi si mai mult. Si p-p-poate se vor lasa iubite.

Literele sunt niste ate, frazele poate bandaje, un scriitor drag mie spunea ca scrisul este cel mai bun panaceu. Ca scriitorul insusi realizeaza acest lucru si profita cu aviditate de imagini artistice si figuri de stil pentru a-si recrea si distruge mic-marele univers. O sa fiu o celula implicata in transformarea propriului meu organism, o sa fiu toate celulele din univers si o sa imi barfesc vecinele de tesut cu nesimtire si nonsalanta. Si apoi o sa imi privesc opera cu nemultumire, dar nu cu regretul ca nu am incercat. Sau poate pentru prima data in viata, o sa-mi spun: "perfect", cu constiinta faptului ca "e perfect ce-mi place mie".
Si apoi o sa zbor in adancurile trecutului, o sa ma scufund in cerurile viitorului, cu echipamente speciale de zbor rudimentar si inot pentru animale fantastice, cu solzi si cu ochi albastri curiosi. Sa nu fie caprui ca cica n-ar fi sinceri.

Papusi de carpe suntem cu totii si ne place sa fim jucati pe scena vietii. Abia astept sa vad ce rol imi rezerva viitorul.

Vointa

Iti doresti ceva?
Tot aia?
Doamne, cata incapatanare!
Cand ai putea sa vrei viata fericita(nu vesnica), masina de culoarea oului de rata, plimbare prin ciocolata belgiana(nu baie!), flori de primavara iarna, carti citite si chiar scrise, echilibru pe gheata, incredere in Bine, incredere in tine, determinare, tarta cu afine si cafea, intelepciune.
Sunt dependenta de. E ca atunci cand e prea cald si eu stiu ca frigul doare si mi-e greu sa ajung la o temperatura optima de frica sa nu inghet. Oare e bine sa infrunti frigul?
Cred ca e un privilegiu sa iti simti pamantul sub picioare, mai mare decat sa poti zbura sau inota, oricat de albastru ar fi cerul, oricat de verde ar fi marea. Sa simti golul din stomac sau durerea. Bate-ma la cap, viata!

I believe in yesterday.

Mia coace prajituri in somn, se uita la poze vechi si se indragosteste de ieri, in fiecare zi tot mai mult. Mia sfideaza oglinda, se cearta cu mirosul de ciocolata pana la ora 7 seara, apoi isi da seama ca totusi nu poate trai fara ea si ii compune un cantec de moarte. Despre viata nu stie multe, mai bine inventeaza pseudofilosofie si spera la un trecut mai bun, citeste in ultima vreme doar titluri de carti si tricouri si bilete de tren, mai ales bilete pentru alergat de intrebari incapatanate. Fugitul asta de propria suflare o epuizeaza, dar garile sunt ca niste experti in stiinte comportamentale, psihologi cu best selleruri sau profesori de universitate-buni oratori care mereu se prezinta cu solutiile in buzunare, retete de fericire numai bune de incercat.
Asculta, Mia, mai da-o-n colo de treaba, nu-ti mai arunca esarfele pe geam, ca ele nu au aripi sa zboare, daca vrei sa inveti sa taci trebuie sa mergi la scoala de modestie si apoi vei deveni o vorbareata iscusita, cum nici n-ai visat.
Imi pare rau de soarele asta de vara, ca nu l-am vazut cum se naste, caci daca nu il stii de mic sa-l impresionezi cu povesti de om batran, nu te respecta, domnule, si trebuie apoi sa-l mituiesti cu inghetata de vanilie si pepene galben, fir'ar ele sa fie de siropeli si dulcegarii.

Cum ne-am pierdut de noi nu stiu. Dar nici nu gasesc drumul pe care am mers la inceput, oricat l-as cauta. Sunt lenesa si poate am nevoie de alti cautatori care sa munceasca in locul meu. Recunosc, imi place mai degraba sa fiu gasita.
Nu mai aflu cerul de anul trecut si ma simt straina de el, spionata de soare, soarele stie multe.
Daca ar fi sa ma invat ceva, nu m-as invata nimic, ca stiu ca tot degeaba, niciodata nu m-am ascultat.
P.S. Si Tom Waits asta, ce strengar...

E ciudat cum uneori vreau sa am o memorie de elefant, iar alteori, mai des in ultima perioada, tot cer noptii o memorie-sac vechi si rupt din loc in loc, nepeticit si foarte-permeabil. Asociez uitarea cu scufundarile in adanc, mai mult decat cu somnul. Desi abia ma mentin la suprafata apei si prefer sarea ca pluta naturala.

Urmari, urme, ur

Nu stiu ce cred unii despre oglinzi dar cele virtuale din punctul meu de vedere sunt cele mai periculoase. Oglinzile-metafora, alea gen "privirea"
, "trecutul si viitorul", "oamenii din viata ta" si tot asa. Astfel de oglinzi nu pot fi sparte asa usor cu o vizita la chirurgul estetician, cu 3 luni de alergat dimineata si mancat sanatos sau alte retete similare si cred ca nu le-as mai putea privi vreodata cu suficienta seriozitate, consideratie mai precis. Nu stiu unde citeam ca "omul este creatorul propriei sale nefericiri", dar stiu ca este unul dintre putinele adevaruri pe care, poate, le detine omenirea. Ceea ce ma intriga este rabdarea, cumpatarea unor fiinte care nu alearga dupa vieti de hartie, ci stau cu ochii larg deschisi spre cer si asteapta nu "cea mai frumoasa zi din viata", ci o zi normala din eternitate.

Sa asculti "Indian Summer" a lui Jim.

Bine "am" revenit

Acum trebuie doar sa invat dragoste, rodii si culori ciudate, sa le primesc ca un sarut pe gat intr-o seara de vara, timid-prefacuta, cu dor de nou si de intens. O sa te bucur pe tine si apoi voi gati dupa retete vechi sau prea noi, cu leustean din gradina bunicii si cu ghimbir din alte tari. Sa nu ne limitam, si-asa ne limiteaza viata, cica. Si ce frumos e cand te cert si apoi te pup, si apoi plang de ciuda sau rad in hohote si ma dezbrac de ganduri incruntate, tu ai rabdare sau te enervezi, dar mie imi place pentru ca iti pot desena minele fetei in imaginatia mea. Poate imi fac rost de creioane si le desenez si pe hartie. Nu promit.:)

Nu imi mai simt conturul, nu stiu daca imi doresc unul sau nu, ce ar fi daca m-as amesteca cu toata lumea? Ar fi ca inainte. Inconsistent, diluat, uneori prea piperat, vreau sa aflu unde este manualul de instructiuni al inimilor, sa nu mai pipai necunoscutul care ma inconjoara.
Prostii!
Mi-e dor de straini, de surpriza din conversatiile noastre, inutile si trecatoare, de care nu iti amintesti decat in seara dupa ce le-ai avut sau cel mult prima oara cand reintalnesti persoana respectiva. Fantoma ce sunt, imi spun adesea, problema cu fantomele e totusi ireversibilitatea situatiei lor. De asta ma consolez eu cu imprevizibilul viitorului. Ca asa e viitorul, schimbator ca oamenii, ca oamenii, da, si ai momente cand iti vine sa ii dai mana si sa-i spui "Da, domnule, esti un viitor de treaba, un viitor pe care te poti baza.", asa cum alta data iti vine sa-l injuri de mama focului si sa infingi ace in corpul lui de timp.
Degeaba cred ca stiu unde sunt si ce imi doresc, habar n-am.Poate asta face bine la senzatia de tinerete, desi ma enerveaza la culme. Tinerii pot afla multe daca nu ii impiedica orgoliul, adultii sunt cam plictisiti sa mai caute, iar batranii mai uita, dar merg pe clisee, ca asa le-a demonstrat experiente cica. De fapt batranii au potentialul de a aprecia exceptiile de la regula tocmai din cauza asta, insa dispun de mai putina energie pentru a-si afisa entuziasmul.
Noua, celor proaspeti si fara meschinarii in fisa trecutului, ni se par normale tocmai exceptiile pozitive, de fapt am ajuns la concluzia ca noi avem o foarte buna intuitie, caci binele, a fi trebuie sa reprezinte firescul. Albul exista, negrul e doar lipsa albului, nu?
Dar cum e cu intuitia deja incep sa uit si eu.

Liniste.

Inca e bine? unde-mi sunt si unde-mi esti? Ma gasesc, sunt nou-nouta si seara asta e divina. Ma simt ca si cum azi ma nasc dintr-un oras, Bucurestiul pare spalat de vorbele grele care il apasau, eu parca sunt mai curata, il iau de mana si ne plimbam pe cer amandoi. Maaaama, si par picata din crengile copacilor infloriti, sunt plina de petale de flori si am cateva si in ghiozdan, ce sa mai, nu stiu in ce parte sa alerg mai intai de nerabdare si totusi ceva ma nelinisteste. Un batic imbulinat zace pe fotoliu, mirosul de vara imi da un ghiont in nara stanga si-mi vine sa stranut un pic. Un poc, pardon. Vreau sa ma eliberez, sa fiu asa cum am invatat, cum am descoperit ca sunt menita sa fiu. Cine nu crede in mine sa ma pupe in crestetul capului, da, asa sa faca.
Nu sunt o carte deschisa si nici nu vreau sa fiu! Eu sunt un cufar fara lacat, poti sa imi analizezi obiectele vechi si sa adaugi altele noi, dar nu vei sti ce semnificatie au decat daca iti povestesc. Cine le-a pus acolo si de ce, sau cand se va intoarce dupa ele, poate sunt a ta sau a nimanui. Sunt a naturii si in ea ma voi intoarce, natura e impartiala, e cea mai aproape de sufletul meu si nici macar nu stiam asta.
Imi place ca pe natura nu te poti supara, ea e ca o masa de plastilina modelata de nu-stiu-ce, de nu-stiu-cine, de tine, de mine, de hai-in-pas-vioi la iarba verdeeee!

Ce mult iubesc linistea, singuratatea nu ma sperie sau poate ca da, cui ii pasa si totusi ba da. Ba nu! Ba nu stiu. Stiinta e o arta si ea, sunt sigura, ma joc cu informatia, imi place sa o gust, sa o refuz, sa imi mai pun putina...informatie din cand in cand. Sunt pofticioasa din fire si ma plictisesc repede, dar nu de timpul nostru. Secundele noastre sunt asezate cu grija in orele universale, urca usor si se rotesc cu pasiune in ceasul vietii, noi pasim cu ignoranta, dar recunoastem drumul si ajungem exact acolo unde habar nu aveam. Cine a inventat hartile putea sa vada in viitor ca in propriul buzunar, problema e ca oamenii nu prea se uita in buzunar, ci doar il pipaie grabiti si apoi se mira ca nu isi gasesc fericirea. In viitor trebuie sa privim cu atentie sau macar cu ingaduinta, ar spune cainele care ne-a urmarit putin intr-o seara de primavara timpurie.

Alba e viata? Nu imi dau seama ce e, dar nu e o culoare. Totusi, ce bine ar fi sa invetez in fiecare zi un sens si atunci fericirea nu ar mai fi descrisa in ipoteze, deci demonstratiile nu si-ar mai avea locul in existenta oamenilor. Ne fac sa credem ca totul are o logica, dar ce e logica doar intuim, eu nu vreau sa mi se explice nimic, nici pe intuitie nu ma mai pot baza, caci ma inseala ca o nerusinata cand am mai mare incredere in ea. Da, nu ma mai cunosc si vreau o carte despre mintea asta incurcata dinauntrul fiintei mele, nu se mai editeaza imi spui anticarii si eu nu vreau sa-i cred. Ar fi minunat sa pot avea incredere in mine, dar imi sunt atat de nesincera sau pur si simplu schimbatoare, incat urmatoarea secunda imi este mai straina decat moartea.
Flori si parfum raspandesc zilele bune, le vreau mai mult decat pe tine, am sa fac o cerere la trecutul apropiat si am sa-i spun "Bis!Bis!Bis!Bis!".

Planuri de primavara-vara(poate ma cheama Nina)

Ce bine bine bine ca simt cum cade fulgul pe nas si aud o muzica in surdina, surzii o aud si ei si toata lumea bate usor din picior, Pamantul se cutremura si el, cred ca are emotii pentru viitor. Ah, iiiubesc si te urasc pe tine, campie albastra-visez uneori noaptea, apoi imi aduc aminte ca visele nu sunt povestite in ziare si carti cu coperti cartonate, din cauza asta nu trebuie uitate niciodata.
As vrea sa pilotez un avion de lemn, sa zbor cu el pana in varful unui visin si sa culeg toate fructele, pana la ultima, sa dezbrac copacul si sa ii vopsesc crengile cu lumina de primavara, sa zambeasca in fiecare dimineata si seara doar pentru mine.
Sa si rada la pranz, inainte de masa, sa rad si eu, doar cand ma gadila cu crengile lui si sa ma zgarii putin la glezna o data pe saptamana.

(Psiho)declaratie de dragoste

Cand ti-am facut prima oara
o anamneza de tip mixt si
ti-am aflat resorturile inconstiente,
Am inteles
ca nu factorii comportamentali ma fac sa ma afiliez la sufletul tau, ci locusul tau
de control intern,
Lovermaaan!

(

Unii nu au destula rabdare, atunci cand totul e atat de facil...de ce sa aleaga o provocare?
Intr-un fel le dau dreptate, si rabdarea asta aduce multe frustrari si s-ar putea sa conduca la scaderea randamentului la aruncatul cu pietre in lacuri. Atunci cercurile de pe lacuri vor fi din ce in ce mai putine si pestii vor ramane fara sursa de divertisment. Si ei vor spune: oamenii au devenit niste comunisti si ne ofera DOAR doua ore de telehidrovizionare pe zi. Of!
Vreau o minte structurata cu multe sertare in care panglicile si biletele vechi de tren sa stea cuminti la locul lor pana cand timpul le va ascunde in buzunarul lui, vreau sa am o coarda si sa sar de dimineata pana seara intr-un picior, dupa care sa ma asez "pe o banca in mijlocul marii" si sa imi spun ca asta a fost o zi buna, domnule.
Da, o sa devin ludica si usuratica si o sa imi vopsesc parul mov-lila si apoi ma voi plimba prin parcuri si voi imbratisa copacii ca sa atrag atentia trecatorilor plictisiti.

)