Parfum. Umbrela. Lamaie. Iele. Legenda. Daruire. Recital. Albastru. Rugina. Nazuinta. Tarm.
Pauza.
Cautand cu sufletul la gura "faimoasa" strada a pictorilor, imi atrage atentia dintr-o data o melodie cantata parca de vocea unui batran magnetofon pastrat din generatie in generatie. Cand ma uit mai bine, pe cine vad? Chiar pe aceasta doamna cu inalte aspiratii de cantareata pariziana care fredona de zor bucati din repertoriul Edithei Piaf...si de ce sa nu recunosc? M-a pacalit! Si pofta de viata, si bucuria ei de a canta, ca sa nu mai vorbesc de energia pe care o degaja mi-au adus aminte de atmosfera filmului “La vie en rose” si au ramas ca o amprenta inconfundabila asupra Montmartre-ului in amintirea mea. De altfel, se potrivea perfect cu aerul foarte pitoresc al intregului cartier care, din ce-am mai citit, nu s-a schimbat prea mult, in ciuda trecerii timpului si a transformarilor prin care a trecut inevitabil. Mesajul e acelasi: “Qu’est Montmartre? Rien. Que doit-il etre? Tout!”…cum ar spune inspiratul Rodolphe Salis. Aceleasi magazine cu obiecte deochiate, aceleasi localuri de noapte ingramadite pe strazile inguste impanzite de oameni cu cele mai diverse ocupatii si mai ales, acelasi forfot colorat care te invaluie si iti distrage atentia de la orice asteptari sau preocupari anterioare.
Si apropos, “strada pictorilor” nici macar nu e o strada. Nu in adevaratul sens al cuvantului.
Padam Padam . . . Edith Piaf
Asculta mai multe audio Muzica
