Ce mult iubesc linistea, singuratatea nu ma sperie sau poate ca da, cui ii pasa si totusi ba da. Ba nu! Ba nu stiu. Stiinta e o arta si ea, sunt sigura, ma joc cu informatia, imi place sa o gust, sa o refuz, sa imi mai pun putina...informatie din cand in cand. Sunt pofticioasa din fire si ma plictisesc repede, dar nu de timpul nostru. Secundele noastre sunt asezate cu grija in orele universale, urca usor si se rotesc cu pasiune in ceasul vietii, noi pasim cu ignoranta, dar recunoastem drumul si ajungem exact acolo unde habar nu aveam. Cine a inventat hartile putea sa vada in viitor ca in propriul buzunar, problema e ca oamenii nu prea se uita in buzunar, ci doar il pipaie grabiti si apoi se mira ca nu isi gasesc fericirea. In viitor trebuie sa privim cu atentie sau macar cu ingaduinta, ar spune cainele care ne-a urmarit putin intr-o seara de primavara timpurie.

Alba e viata? Nu imi dau seama ce e, dar nu e o culoare. Totusi, ce bine ar fi sa invetez in fiecare zi un sens si atunci fericirea nu ar mai fi descrisa in ipoteze, deci demonstratiile nu si-ar mai avea locul in existenta oamenilor. Ne fac sa credem ca totul are o logica, dar ce e logica doar intuim, eu nu vreau sa mi se explice nimic, nici pe intuitie nu ma mai pot baza, caci ma inseala ca o nerusinata cand am mai mare incredere in ea. Da, nu ma mai cunosc si vreau o carte despre mintea asta incurcata dinauntrul fiintei mele, nu se mai editeaza imi spui anticarii si eu nu vreau sa-i cred. Ar fi minunat sa pot avea incredere in mine, dar imi sunt atat de nesincera sau pur si simplu schimbatoare, incat urmatoarea secunda imi este mai straina decat moartea.
Flori si parfum raspandesc zilele bune, le vreau mai mult decat pe tine, am sa fac o cerere la trecutul apropiat si am sa-i spun "Bis!Bis!Bis!Bis!".