'Neata!

‘Neata! Tocmai incercam sa-mi dau seama despre ce o sa scriu, avand in vedere ca fac asta sub actiunea unui impuls de moment, pentru ca pur si simplu aveam azi chef sa ies afara cand ningea si sa tip, nici eu nu stiu de ce, poate voiam sa afle toata lumea ca traiesc si ca respir si ca ma bucur de fulgii aia mari si pufosi, dar cum bineinteles nu am facut asta, cred ca pot sa incerc aici. Deci:aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!
Asa…parca mi s-a luat o piatra de pe inima:)). Acum probabil ar trebui sa incep sa ma lamentez ca sarbatorile de anul asta nu mai sunt ca cele de alta data(si nu prea mai sunt, dar s-au plans altii destul:)) ), sau, dimpotriva, sa aberez despre cat de frumos stralucesc globurile in lumina beculetelor colorate care impodobesc brazii care mai de care mai incarcati. Si recunosc, si eu ma bucur de atmosfera asta “happy, happy, joy, joy!”, insa am impresia ca oamenii traiesc o fericire indusa, adica e un amalgam de senzatii vizuale, auditive, olfactive, tactile(ma simt ca la bio, deci o sa incetez cu enumeratiile:-s:)) ) care se amesteca si creeaza o iluzie uriasa care dispare brusc odata ce instalatiile sunt date jos din copaci. Solutia? Sa le lase tot anul, ca in “Viata cu Louie”?:))
Poate…sau poate ar trebui sa incercam sa vedem dincolo de ambalaj si sa ne bucuram pur si simplu de oameni, oameni noi si vechi, cu care n-am mai vorbit de un an sau de o ora, pe care am vrut sa multe ori sa-i intrebam sincer si dezinteresat “ce mai faci?” si ne-am luat cu altele, si astfel dupa ce terminam de aranjat podoabele la loc in cutie o sa fim mai bogati…mai bogati cu un zambet, cu o vorba buna, cu o exclamatie de bucurie care ne-au fost adresate…si mai ales, cu certitudinea ca nu suntem singuri, ci suntem uniti de fire invizibile intr-o retea uriasa de sperante, vise si sentimente comune.