Ar fi minunat sa trag perdelele, sa las lumina sa patrunda larg in fereastra inimii. Observ cum uit sa deschid ferestrele, si poate de asta ma sufoc de doua-trei ori pe zi cu intrebari si pastile de curaj, dar inca nu si-au facut efectul, se pare. De fapt incep sa devin dependenta de tratament si mi-e frica de clipa insanatosirii. Uneori am impresia ca nu fac decat sa ma repet la infinit, un infinit frumos imbracat si cica narcisist, care se iubeste pentru ca nu si-a gasit infinita. Dar sunt zile in care nu mai simt acele frigului in piele, ci lumina calda a unui sfarsit de iarna care ma face sa visez la un anotimp inca neinventat, al povestilor cu prezent fericit si al tartelor cu visine si iaurt.
De ani de zile nu am mai pus flori la presat, acum prefer sufletele.