Desigur, unica in felul meu, reusesc sa fiu probabil cea mai intarziata participanta a PA-lepsei, dar nu renunt la sansa acordata de Emilia, autoare a PA-ului anterior, scris in conformitate cu binecunoscutul regulament.
Se poate
...sa fie Marele Papusar, Marele Ceasornicar cel care ii scrie viata pe un caiet cu marginile foilor indoite, razgandindu-se in fiecare clipa cu privire la finalul tuturor calatoriilor de tramvai. Tintuit parca in loc si totusi strabatand noi si noi orizonturi cu privirea, domnul D. cocheteaza cu resemnarea. In orasul blocurilor-turn si al zambetelor incruntate, al masinilor dezorientate si al bibliotecilor extenuate, in orasul tuturor si al nimanui, in fiecare zi povesti de viata prind contur sub ochii trecatorilor grabiti, gesturi incurcate si saruturi grabite zboara prin statiile de metrou si cersetorii isi numara venitul zilnic pe bancile parcurilor poluate. Afisele anti-fumat, anti-baut, anti-abuzat, anti-anti-anti convietuiesc cu fumatorii, bautorii, abuzatorii si cu victimele lor. Oamenii de rand se privesc in oglinzi si in sufletele dulapurilor, al chiuvetelor si al periilor de sters covoare si descopera noi intrebari sau scriu romane-viitoare garantii ale succesului universal. Si totusi, inceputurile sunt atat de frumoase...
PA-leapsa merge la cine l-a zarit vreodata in viata pe domnul D.
duminică, 25 iulie 2010
Marile sperante
A venit o zi in care s-au plimbat prin apa si prin cer, cu biciclete din lemn dulce de cires si cu palarii gaurite de soare. Copacul s-a impletit cu trupurile lor si a umbrit siluetele vietilor trecatoare, peste paginile cartilor, peste praful drumurilor de tara si peste valurile marii in februarie. Sperantele sunt mari acum si cresc cu ingrasamant de iubire si uneori cu lacrimi de neimplinire, dar cel mai important e ca infloresc in fiecare an, in toate anotimpurile, cu precadere vara.
(Ce bine ar fi sa putem vedea mereu viata printr-o fereastra cu draperii de toate culorile, pe care sa le aranjam cu grija in jurul peisajului cotidian astfel incat sa se potriveasca perfect cu tonurile evenimentelor zilnice, al sentimentelor lunare si al gandurilor anuale.)
joi, 22 iulie 2010
luni, 14 iunie 2010
Presupun
Sa fie cuvantul “fericire” numele unei iluzii? Caci daca asa este, atunci voi scrie despre iluzia mea. Pentru inceput, trebuie sa spun ca nu stiu nici eu daca Fericirea dureaza o milionime de secunda sau o vesnicie, acea vesnicie pe care totusi nimeni dintre noi nu o poate intelege, dat fiind faptul ca nu o putem cunoaste, si cum vom intelege ceea ce nu cunoastem? Deci, voi reduce totul la presupuneri.
Presupun ca fericirea este un gand alb-galbui care coboara in inima si nu mai pleaca niciodata.( sau “Presupun ca toti oamenii au fost fericiti atunci cand nici macar nu stiau ca sunt.”)
P(1): Eu am fost fericita atunci cand nici macar nu stiam ca sunt. (Adevarat, iar ca marturie imi stau paginile din "Fratii Karamazov", Aleosa cu ultimele lui sperante in dragostea universala, sau cele din "Razboi si Pace" in care Pierre Bezuhov m-a uimit cu spiritul lui mereu increzator in Binele suprem, dar si personajele nefericite ale lui Camus, pentru care constienta lipsei de sens devine mai acuta ca niciodata si cu care ajungem sa ne identificam aproape toti in momentele mai grele ale vietii)
Obs: Aproape toate clipele trecutului ar putea fi Fericirea, dar cred ca atunci cand o simtim nu ne putem da seama, tocmai pentru ca nu s-a inventat aparatul care sa ne faca sa vedem culoarea alb galbuie a inimii atunci cand ea pompeaza iubirea prin tot corpul. Si de fapt, acest sentiment este esenta, iar intensitatea este mai importanta decat durata. "Intermitentele mortii" m-a facut sa ma intreb daca lipsa acesteia ar putea sa ne aduca fericirea. Raspunsul se lasa asteptat.
P(k)->P(k+1)
P(k): Orice om a fost fericit atunci cand nici macar nu stia ca este. (Adevarat conform propriilor marturii ale unor necunoscuti, ilustri necunoscuti dar totusi fericiti)
P(k+1): Toti oamenii au fost fericiti atunci cand nici macar nu stiau ca sunt.
Pentru ca in mod iminent ne indragostim, pentru ca orice am face, tot vom crede, pentru ca ne putem imagina o libertate absoluta chiar si dincolo de moarte si pentru ca nu ne vom contopi niciodata cu singuratatea, datorita acestor motive si inca a 1000...000 care nu imi vin in minte acum, vreau sa demonstrez ca orice om care a fost fericit atunci cand nici macar nu stia ca este a facut fericit macar un singur om din apropierea sau din departarea lui, astfel incat Fericirea a devenit o sanatate molipsitoare, iar cuvantul “boala” a disparut din dictionar, impreuna cu toate sinonimele ei trecute si cele neinventate inca.
Pentru ca ziua in care imposibilitatea de a fi ne-fericit nu a venit inca, demonstratia este incompleta si asteapta a fi completata de primul om care se va intreba nedumerit ce am vrut sa spun eu prin acest ne-cuvant(vorba lui Nichita).
( Acesta a fost o incercare de a raspunde provocarii lansate de Curtea Veche, si de fapt, de intreaga omenirea de la aparitia ei pana in prezent.)
Presupun ca fericirea este un gand alb-galbui care coboara in inima si nu mai pleaca niciodata.( sau “Presupun ca toti oamenii au fost fericiti atunci cand nici macar nu stiau ca sunt.”)
P(1): Eu am fost fericita atunci cand nici macar nu stiam ca sunt. (Adevarat, iar ca marturie imi stau paginile din "Fratii Karamazov", Aleosa cu ultimele lui sperante in dragostea universala, sau cele din "Razboi si Pace" in care Pierre Bezuhov m-a uimit cu spiritul lui mereu increzator in Binele suprem, dar si personajele nefericite ale lui Camus, pentru care constienta lipsei de sens devine mai acuta ca niciodata si cu care ajungem sa ne identificam aproape toti in momentele mai grele ale vietii)
Obs: Aproape toate clipele trecutului ar putea fi Fericirea, dar cred ca atunci cand o simtim nu ne putem da seama, tocmai pentru ca nu s-a inventat aparatul care sa ne faca sa vedem culoarea alb galbuie a inimii atunci cand ea pompeaza iubirea prin tot corpul. Si de fapt, acest sentiment este esenta, iar intensitatea este mai importanta decat durata. "Intermitentele mortii" m-a facut sa ma intreb daca lipsa acesteia ar putea sa ne aduca fericirea. Raspunsul se lasa asteptat.
P(k)->P(k+1)
P(k): Orice om a fost fericit atunci cand nici macar nu stia ca este. (Adevarat conform propriilor marturii ale unor necunoscuti, ilustri necunoscuti dar totusi fericiti)
P(k+1): Toti oamenii au fost fericiti atunci cand nici macar nu stiau ca sunt.
Pentru ca in mod iminent ne indragostim, pentru ca orice am face, tot vom crede, pentru ca ne putem imagina o libertate absoluta chiar si dincolo de moarte si pentru ca nu ne vom contopi niciodata cu singuratatea, datorita acestor motive si inca a 1000...000 care nu imi vin in minte acum, vreau sa demonstrez ca orice om care a fost fericit atunci cand nici macar nu stia ca este a facut fericit macar un singur om din apropierea sau din departarea lui, astfel incat Fericirea a devenit o sanatate molipsitoare, iar cuvantul “boala” a disparut din dictionar, impreuna cu toate sinonimele ei trecute si cele neinventate inca.
Pentru ca ziua in care imposibilitatea de a fi ne-fericit nu a venit inca, demonstratia este incompleta si asteapta a fi completata de primul om care se va intreba nedumerit ce am vrut sa spun eu prin acest ne-cuvant(vorba lui Nichita).
( Acesta a fost o incercare de a raspunde provocarii lansate de Curtea Veche, si de fapt, de intreaga omenirea de la aparitia ei pana in prezent.)
luni, 31 mai 2010
Curiozitati
Am facut astazi piata (da, scriu asta aici ca sa ma conving vreodata in viitor ca nu a fost doar o iluzie, o frantura de vis sau o dorinta ascunsa neimplinita a mamei) si am descoperit ca vechile indemnuri cliseice-“priveste in jurul tau si vei descoperi magia universala!” nu intarzie sa se confirme inca o data. Probabil nu am fost atenta sau nu mi s-a intamplat sa vad pur si simplu pana acum, dar comertul cu pene de paun mi s-a parut una dintre cele mai extravagante activitati comerciale care pot avea loc intr-o piata “urbana”. Una e sa vinzi perle din scoici oceanice sau sa afisezi cu mandrie cea mai exotica specie de cocosi incaltati, dar penele de paun intrec orice masura, zau asa! In primul rand, nu e corect sa prezinti trecatorilor asemenea desfatari cromatice in timp ce la distanta de doi metri stralucesc in lumina orbitoare a soarelui ceasuri impodobite cu strasuri, coronite din catifea sau medalioane norocoase placate cu "aur"...adica, ce se va intampla daca oamenii vor simti dintr-o data nostalgia bunului gust de altadata si se vor gandi sa isi puna o pana de paun la palarie sau sa si-o atarne de ureche in spiritul solidaritatii cu popoarele indice?
In urma unei zile intregi de meditatie am ajuns la concluzia ca cel mai bine este sa sesizez autoritatile deoarece sunt convinsa ca doamna cu pene de paun nu are autorizatie pentru a vinde orasenilor asemenea elemente de decor, plus ca le si agaseaza campurile vizuale obisnuite doar cu kitsch-uri glamouroase. Daca nu, in curand se vor ivi si vanzatorii de case dantelate, zambete crosetate si trasuri emancipate si oamenii vor uita ca traiesc in secolul vitezei si vor avea inselatoarea impresie ca pot merge la pescuit, la cumparat de crinoline sau chiar la plimbari idilice pe malurile lacurilor...si atunci, unde vor mai deversa marile companii industriale tonele de deseuri? In mari si oceane, raspuns corect! Insa pentru orice eventualitate, sa fim prevazatori si intelepti, sa construim cu grija turnurile de fildes din ce in ce mai inalte in care vom trai pana la finalul vietii, sau, cum ar spune Matei Visniec, sa desenam cat mai precis “cercurile” care ne inconjoara si in care ne putem refugia oricand simtim nevoia, chiar si pentru totdeauna, daca suntem prea obositi si poate prea satui de somnifere. Si apoi...
Trebuie sa recunoastem ca atunci cand ne e lumea mai draga se va ivi mereu o camasa inflorata, un vers neobisnuit sau o pana de paun care sa ne aduca aminte ca, pe langa lista interminabila de obligatii cotidiene, trebuie bifata si trimiterea unei scrisori de multumire catre secretarul Vietii care se ocupa cu recensamantul anual si care a fost destul de atent incat sa ne numere printre muritorii in viata de pe planeta Pamant. Deci, multumesc!
miercuri, 21 aprilie 2010
He was...
Ea mergea desculta prin iarba si prin praful drumului de tara, mergea pentru a nici-ea-nu-stia-cata-oara spre aceleasi locuri de mult vazute, de mult mirosite si povestite ale copilariei. Un spatiu aproape primordial al fiintei sale, cu miros de cozonac si camasi inflorate, cu zambete calde si urari de bine...un loc in care idilele adolescentine erau doar un zvon-zburator de papadie, poate chiar savuros de mincinos.
Atunci a decis sa isi dea drumul la par si sa il sarute cu foc, sa il sarute “ca si cum la capatul sarutului, la sfarsitul sarutului, dupa sarut n-ar urma decat batranetea proscrisa si moartea”.
Atunci a decis sa isi dea drumul la par si sa il sarute cu foc, sa il sarute “ca si cum la capatul sarutului, la sfarsitul sarutului, dupa sarut n-ar urma decat batranetea proscrisa si moartea”.
miercuri, 14 aprilie 2010
Reteta
Tot ce-mi doresc este o briza turcoaz, ca ochii tai sau ca ai lui, poate. O frantura de melodie rupta din Viata, pe care atunci cand o asculti te simti spionat sau chiar predestinat. Ultima teorie in domeniu: chiar noi putem alege daca sa ne urmam destinul deja mazgalit cu resturi de creta pe trotuarul murdar de hazard. Si fiecare cu sansa lui, pentru ca in ciuda contururilor negre, urmele de creta pot fi verzi, mustar sau poate roz-lila, iar daca esti cu adevarat norocos vei avea o viata verde-albastra cu transparente albe si reflexii de culoarea piersicii. Se aude ca nici griurile colorate nu sunt de lepadat, pentru aspirantii intelectuali agasati de apropierea inevitabila a mortii si cautatori de sensuri universale, pentru sinucigasii din dragoste, sau chiar pentru artistii ratati. Dar sa nu ne lasam inselati de aceasta degringolada a culorilor si sa privim cu realism in perspectiva: albul e cel mai curat si mai simplu de obtinut daca ne vedem de treaba si nu riscam nimic, daca urmam regulile si suntem responsabili: “Amestecati cantitati egale din fiecare culoare si veti obtine albul pur”. Oare?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
