sâmbătă, 4 septembrie 2010

Sper intr-o mirata schimbare.


Daca tot alerg atat macar sa trec pe strazi luminate de felinare violet si pavate cu pietre filosofale, sa ma asez pe bancile strabunicilor si sa prind noptile cu cer innorat, pentru ca intotdeauna formele lor intuiesc intrebarile din mintea mea. Cine inca vrea stele pe cer sa se mai gandeasca.

Vai, cata framantare e intr-o noapte, dar mai ales intr-un miez de zi! “Noaptea e un sfetnic bun”, se mai spune, dar poate nici nu exista un sfetnic, poate ca intuitia e singurul meu ghid si de multe ori prefer sa il ignor cu nonsalanta pentru ca apoi sa imi para rau si sa ma conving singura in acelasi timp ca viata e scurta si ca nu trebuie sa am regrete. La urma urmei, si altii au trecut prin asta. Si cu ce ma incalzesc esecurile altora daca nu am invatat nimic din ele? Uneori ma intreb ce as face daca ar fi sa dau timpul inapoi si sa schimb ceva, stiu ca as schimba multe, iar pe de alta parte cred ca ma bucur si de partile mai proaste ale trecutului, tocmai datorita contrastului cu momentele de fericire.

Nimic nu a mai fost cum m-am asteptat si pielea a ramas straina de senzatii, ca si cum natura umana cu care am fost inzestrata s-ar fi hotarat sa adoarma putin tinandu-se de mana cu inima, putin dar suficient de mult, iar gandul de la sfarsit s-a pierdut intr-un camp de iarba galbena de toamna.

Si inca sper intr-o mirata schimbare.

2 comentarii:

  1. si eu sper la o schimbare, si inca una majora, de nedescris, de neinchipuit....


    sa auzim de bine!

    RăspundețiȘtergere