luni, 31 august 2009

E toamna fara doua minute.

Ultima zi de vara in mod oficial. Si soarele e complice. Azi trebuia sa ploua si n-a plouat, a fost cald si bine, iar zambetele s-au plimbat prin oras nestingherite si murdare de inghetata. Si anotimpurile astea, ce figuri! Cati artisti nu s-au inspirat din vesnica lor perindare prin sufletele oamenilor…cati elevi n-au fost chinuiti de compuneri la romana cu expresii frumoase!:)) Mie imi placea mai mult sa adun frunze colorate sau pietre cu forme ciudate…desi...nici cosurile cu mere coapte si struguri nu mi-au rapit mai putin timp. Dar trebuie sa recunoastem: pentru copii, timpul nici nu exista. De fapt, in realitate nu exista. E doar un pretext pentru a te odihni, pentru a imbatrani, pentru a muri. Si odata ce stii ca vei trai pentru totdeauna nu ai nevoie de pretexte.
-Nu va suparati, nu stiti cat este ceasul?
-E toamna fara doua minute.

2 comentarii:

  1. Poate ar fi mai bine sa fie cateva zile pe an in care timpul sa nu existe nici pentru oamenii mari (ar fi ciudat, totusi, caci si ziua e o unitate a lui, dar l-am mai fluidiza putin). Atunci oamenii nu ar mai fi stresati ca intarzie, caci niciodata nu ar mai intarzia, nu ar mai imbatrani si poate ar invata sa traiasca vesnic. Dar poate nu, daca nu au invatat cu tot ce au primit pana acum... :<

    RăspundețiȘtergere
  2. Exact, uneori avem impresia ca lucrurile nu puteau fi altfel decat sunt acum si ca totul ni se cuvine, de asta cei care trec prin experiente grele sau chiar socante vad lucrurile cu alti ochi dupa, eu sper doar sa nu fie nevoie de astfel de experiente ca sa ne putem deschide ochii...

    RăspundețiȘtergere