Stiati ca...

exista Asociatia Scarilor de Bloc Anonime? Chiar si cea care imi adaposteste locuinta de mai bine de 16 ani de zile a devenit membra. Intr-o zi m-a prins in timp ce descuiam casuta postala privindu-i cu uimire si admiratie ghivecele de flori nou-venite si n-am mai putut scapa. Am stat ore intregi de povesti ascultandu-i pasurile si nazuintele. Mai intai, am aflat cat o doare acum spatele din cauza mea si a zecilor de copii care faceau intrecere la parter sarind de pe cele mai inalte trepte si jucand sotron cat era ziua de lunga. Apoi mi-a spus ca tot noi i-am decolorat hainele sprijinindu-ne de balustrade si ca a racit de numeroase ori cand lasam usile de pe casa scarii deschise. Si-a adus aminte cu nostalgie de tinerete cand vecinii ii puneau narcise in par si ii faceau baie saptamanal. Bineinteles ca pe vremea aceea, tanara si nechibzuita cum era, n-a stiut sa aprecieze dragostea pe care locatarii i-o purtau, insa trecerea timpului i-a aratat ca oamenii nu mai au vreme de impodobit si imbaiat scari de bloc.Dar ziceam de noul statut de membra a Asociatiei Scarilor de Bloc Anonime. Azi asa, maine asa, si vechea mea prietena de joaca a decis ca pana aici a fost si ca trebuie sa se adreseze unor scari de bloc mai sus puse pentru ca altfel nu va rezolva nimic. Dupa cate mi-a marturisit, mai greu a fost sa lase orgoliul la o parte si sa admita ca are o problema, insa in comunitatea plangareata care a adoptat-o a ajuns sa se simta ca acasa(“acasa” pe care niciodata n-a avut-o, intre noi fie vorba), mai ales ca in scurt timp vecinii s-au ocupat cu montarea interfonului si cu zugravirea peretilor, ca sa nu mai vorbesc de recentele gesturi frumoase pe care nimeni nu le mai facuse de ani de zile fata de ea. Atat de bine i-a prins schimbarea mult sperata incat pana in ziua de astazi nu a mai suferit nici o depresie, ne intampina in fiecare dimineata pe mine si pe vecinii mei cu zambetul pe buze si chiar si-a ridicat pleoapele sa priveasca spre soarele cu dinti al primaverii.