Doamnelor si domnilor

Ne plimbam pe trotuarele murdare de semne de punctuatie si urmele pasilor nostri construiesc algoritmi atat de simpli si totusi atat de ineficienti . Poate ca viata nu e doar un set de planuri duse sau nu la indeplinire si sensul e mai absolut decat am putea concepe. In ultimul timp chiar si gandirea a devenit relativa, iar cogito ergo sum nu mai reprezinta nicio siguranta.
-Doamnelor si domnilor, nu suntem decat un efect al realitatii materiale a creierelor noastre!!!

De curand mi-am adus aminte cat imi plac ceaiul de tei si leaganele agatate cu sfoara de crengile gutuilor.

Enigma - Return to innocence.

NOTTINGHAM | MySpace Video

Antologie de ticuri indispensabile

Era odata o muzica in priviri si o usurinta in vorbe. O ninsoare surda si alba sub care ne ascundeam si povesteam despre creioane colorate si cantece desantate si rame patinate si ciuperci patate. Atunci credeam in carti scrise inainte de Timp si in scriitori predestinati, meniti doar sa straluceasca in lumina darului nemeritat al sortii. Ca si cum ar fi de-ajuns sa privim in ochi soarele si el va intelege pe care cai sa radieze mai puternic astfel incat fiecare sa isi gaseasca drumul croit pe masura pantofilor nostri. Drumul cu cele mai putine gropi si cu cele mai multe flori pe margine, de fapt, chiar cu ciresi infloriti de jur imprejur, plantati si udati special pentru noi. Si tot atunci puteam sa inteleg ca povestile nu au nevoie de semne de exclamatie, ci doar de soapte sincere si de iubiri tinere, cand gandurile pluteau pe deasupra capetelor noastre si se lasau prinse ca papadiile zburatoare in miez de primavara.
Dar niciodata nu reuseam sa accept ca uneori, umbrelele nu sunt destul de colorate incat sa acopere si ultima farama de cer innorat, iar oamenii nu pot ramane legati pentru totdeauna de promisiunile tacite ale copilariei. Loialitatea nu se invata, ea doar se naste si moare lasandu-te asa cum te-a gasit, mai bogat sau mai sarac, mai galben sau mai gri.
Eu cred ca pisicile sunt cele mai sincere animale, in definitiv, sunt printre singurii prieteni care-ti spun in fata ca s-au plictisit de tine. Nu inventeaza scuze penibile si intamplari incredibile.
Era odata o pisica portocalie care venea in fiecare seara la fereastra mea.

Domnul Rombul

Avea o pelerina galbena pe care o purta numai in zile toride. Credea ca e un mod foarte eficient de a-i face in ciuda soarelui si de a atrage atentia trecatorilor care brusc se desprindeau de amalgamul de griji cotidiene si se intrebau daca nu cumva a inceput o ploaie invizibila. Ploaia cu ganduri, cu margarete si cu zambete colorate, acea ploaie calda si usoara de primavara care ne indreapta pasii spre usi scorojite de lemn albastru.
Niciodata nu s-a visat judecator si totusi regulile lui erau mai adevarate decat ale lor. Iar cartea uitata pe pervaz si stiloul bunicului erau mai adevarate decat toate. Mereu a crezut ca lumea poate fi asa cum o vedea el, cum o vezi tu, cum o vad eu, sau poate cum o vedem noi doi la un loc. Pazita de cainele Paine si de motanul Metan, colorata cu suc de rosii si invelita cu paturi de ciocolata. Ciocolata alba, amaruie, dar mai ales ciocolata cu lapte, pentru ca ciocolata cu lapte este sincera, nu se lauda si nu se crede mai speciala, mai frumoasa sau mai aromata, ea este cea mai speciala prin esenta ei si nu are nevoie de accesorii. Domnul Rombul se plimba in fiecare dimineata cu bicicleta pana la brutarie si inapoi, ticluind planuri de constructie a caselor de martipan, care, era convins, vor impanzi orasul odata ce schitele vor fi terminate. Atunci oamenii vor fi liberi sa viseze la noi metode de reciclare a destinelor ratate, de irigatie a gandurilor si de reorganizare a sistemelor de visat cu ochii deschisi.
(Pentru L.)

Chiar asa

Degeaba incercam sa ingropam in cele mai ascunse fragmente de amintiri sentimentele care ne definesc si gandurile ce revin obsesiv in minte indiferent de grijile cotidiene, de vreme sau de evenimentele intamplatoare care ne scot din monotonie. Mi se pare ca anumite caractere ne marcheaza ca o cicatrice din copilarie, se estompeaza pe zi ce trece, dar niciodata indeajuns de mult incat sa dispara. Si momentele cu adevarat importante, cu adevarat fericite si lipsite de analiza minutioasa sunt cele pe care nu le constientizam, care se intampla pur si simplu, exista si intr-o zi realizam brusc ca noi suntem cei care le-am trait, ca nu sunt doar niste scene bine regizate din vreun film celebru. Iar bucuriile afisate uneori sunt doar tristeti mascate. Mascate de nuante pastelate, de materiale vaporoase si de zambete largi in mijlocul furtunii. Ca si cum nu am renunta niciodata la speranta ca aparentele vor putea transforma esentele. Eu cred ca adevaratele schimbari vin din interior si tot ele determina perceptia asupra exteriorului. Chiar si arta...desi ne modeleaza inevitabil personalitatile, tot flexibilitatea materialului brut este cea care determina gradul de prelucrare. Si sa fie clar, in visul meu toti suntem o masa colorata de plastilina in mainile frumosului!

E toamna fara doua minute.

Ultima zi de vara in mod oficial. Si soarele e complice. Azi trebuia sa ploua si n-a plouat, a fost cald si bine, iar zambetele s-au plimbat prin oras nestingherite si murdare de inghetata. Si anotimpurile astea, ce figuri! Cati artisti nu s-au inspirat din vesnica lor perindare prin sufletele oamenilor…cati elevi n-au fost chinuiti de compuneri la romana cu expresii frumoase!:)) Mie imi placea mai mult sa adun frunze colorate sau pietre cu forme ciudate…desi...nici cosurile cu mere coapte si struguri nu mi-au rapit mai putin timp. Dar trebuie sa recunoastem: pentru copii, timpul nici nu exista. De fapt, in realitate nu exista. E doar un pretext pentru a te odihni, pentru a imbatrani, pentru a muri. Si odata ce stii ca vei trai pentru totdeauna nu ai nevoie de pretexte.
-Nu va suparati, nu stiti cat este ceasul?
-E toamna fara doua minute.

Te-miri-ce

Ma trezesc uneori gandindu-ma la te-miri-ce. De exemplu, ce i-as spune bunicii mele daca as avea ocazia sa ma intorc in timp si sa o cunosc chiar in momentul in care amandoua am avea fix aceeasi varsta(si aici bineinteles ca sunt incluse numarul exact de ore, minute, secunde, adica nu as vrea sa existe o diferenta cat de mica ce ar putea conferi un avantaj de orice fel vreuneia dintre noi)? Sau cat de uimiti am fi majoritatea sa aflam dintr-o data ca fantomele(sau extraterestrii, sau Tinkerbell, sau ceainicul zburator sau orice fel de personaj fantastic) chiar exista si in tot timpul cat avem deplina incredere ca suntem singuri in camera de fapt cineva se uita la noi ca la actorii din serialul lui preferat(desi, sa recunoastem, Tinkerbell ar fi clar dezavantajata in acest caz si ar da de gol intreaga specie de spioni)! Sau cat de tare ar fi sa existe Facultatea de Super-Eroi! Apropo, daca stie cineva ce salariu primeste un Super-Erou sa nu intarzie in a ma contacta.
Si inca ceva: atunci cand spui ca te gandeai la orice, tu de fapt vorbeai cu tine insuti sau pictai cu tine insuti? Adica, un gand e o propozitie sau o imagine? Sau poate ca in lumea gandurilor propozitiile sunt imagini?

invitatie

hai sa
ne culcam la 6 dimineata sa
bem un ceai verde cu trei lingurite de miere sa
ascultam aceeasi melodie de o mie de ori si poate asa
vom avea senzatia de libertate vom
visa la nemurire sau macar vom
inceta sa ne punem intrebari
inutile.