Mi-e greu sa vorbesc cu adevarat despre ceva, fara sa ma tem ca nu voi fi inteleasa. De parca asta ar conta... Dar asa cum in urma cu cativa ani ma intrebam daca nu cumva realitatea este iluzorie, asa ma mai intreb rar, foarte rar, ce ma face pe mine sa raman eu. Fluxul constiintei, sufletul, e veche poanta, stiu, dar nu ma pot abtine. E ca un banc atat de bun incat rad in hohote de fiecare data cand il aud. Mi-e teama ca nu mai sunt eu sau ma bucur ca ceva s-a schimbat? As vrea sa stiu si eu, dar zilele trec prea repede pentru raspunsuri indecise. Viata trece prea repede, repede, repede, repede, repede.

Inca imi mai plac filmele rusesti si cantecele tiganesti? Fireste. Dar inghetata cu briose? Mai mult ca oricand. Pacat ca nu mai stiu ce gust au oamenii.