Imi pare rau ca viitorul imi apare de cele mai multe ori ca o umbra, de mai multe ori ca o umbra decat ca o lumina, dar stiu ca face parte din fiinta mea si astfel va fi mereu. Trebuie doar sa incerc sa gasesc vibratiile pozitive si tusele galbene din ea, si atunci voi obtine o nota de turcoaz prafuit pentru fata din oglinda. Ca si cum as reusi sa evit violetul si sa ma pacalesc pe mine insami cu amintiri din vremurile alb-lila, in care nemultumirile nu ieseau niciodata la iveala prin actiuni, ci intreaga existenta desena cercuri, cerculete in jurul mintii, depasind din cand in cand conturul sufletului.
Dar m-am saturat sa neg imperfectiunea si sa traiesc intr-o lume abstracta. Uneori e mai bine sa simti o zgarietura in ventriculul stang decat sa nu simti nimic.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
si umbra face parte din tine! cunoaste-o, cerceteaz-o!
RăspundețiȘtergereSubscriu! Inceputurile sunt infricosatoare, noul e coplesitor iar oamenii necunoscuti sunt doar masti. Refuz sa ma adaptez, dar respir si fac primul pas.
RăspundețiȘtergereDoarEu:ai mare dreptate, fara acceptarea ei nu voi putea sa ma impac cu mine insami.
RăspundețiȘtergereEm:ai vazut "Amalia respira adanc"?:))