Curiozitati

Am facut astazi piata (da, scriu asta aici ca sa ma conving vreodata in viitor ca nu a fost doar o iluzie, o frantura de vis sau o dorinta ascunsa neimplinita a mamei) si am descoperit ca vechile indemnuri cliseice-“priveste in jurul tau si vei descoperi magia universala!” nu intarzie sa se confirme inca o data. Probabil nu am fost atenta sau nu mi s-a intamplat sa vad pur si simplu pana acum, dar comertul cu pene de paun mi s-a parut una dintre cele mai extravagante activitati comerciale care pot avea loc intr-o piata “urbana”. Una e sa vinzi perle din scoici oceanice sau sa afisezi cu mandrie cea mai exotica specie de cocosi incaltati, dar penele de paun intrec orice masura, zau asa! In primul rand, nu e corect sa prezinti trecatorilor asemenea desfatari cromatice in timp ce la distanta de doi metri stralucesc in lumina orbitoare a soarelui ceasuri impodobite cu strasuri, coronite din catifea sau medalioane norocoase placate cu "aur"...adica, ce se va intampla daca oamenii vor simti dintr-o data nostalgia bunului gust de altadata si se vor gandi sa isi puna o pana de paun la palarie sau sa si-o atarne de ureche in spiritul solidaritatii cu popoarele indice?
In urma unei zile intregi de meditatie am ajuns la concluzia ca cel mai bine este sa sesizez autoritatile deoarece sunt convinsa ca doamna cu pene de paun nu are autorizatie pentru a vinde orasenilor asemenea elemente de decor, plus ca le si agaseaza campurile vizuale obisnuite doar cu kitsch-uri glamouroase. Daca nu, in curand se vor ivi si vanzatorii de case dantelate, zambete crosetate si trasuri emancipate si oamenii vor uita ca traiesc in secolul vitezei si vor avea inselatoarea impresie ca pot merge la pescuit, la cumparat de crinoline sau chiar la plimbari idilice pe malurile lacurilor...si atunci, unde vor mai deversa marile companii industriale tonele de deseuri? In mari si oceane, raspuns corect! Insa pentru orice eventualitate, sa fim prevazatori si intelepti, sa construim cu grija turnurile de fildes din ce in ce mai inalte in care vom trai pana la finalul vietii, sau, cum ar spune Matei Visniec, sa desenam cat mai precis “cercurile” care ne inconjoara si in care ne putem refugia oricand simtim nevoia, chiar si pentru totdeauna, daca suntem prea obositi si poate prea satui de somnifere. Si apoi...
Trebuie sa recunoastem ca atunci cand ne e lumea mai draga se va ivi mereu o camasa inflorata, un vers neobisnuit sau o pana de paun care sa ne aduca aminte ca, pe langa lista interminabila de obligatii cotidiene, trebuie bifata si trimiterea unei scrisori de multumire catre secretarul Vietii care se ocupa cu recensamantul anual si care a fost destul de atent incat sa ne numere printre muritorii in viata de pe planeta Pamant. Deci, multumesc!