Nu imi mai simt conturul, nu stiu daca imi doresc unul sau nu, ce ar fi daca m-as amesteca cu toata lumea? Ar fi ca inainte. Inconsistent, diluat, uneori prea piperat, vreau sa aflu unde este manualul de instructiuni al inimilor, sa nu mai pipai necunoscutul care ma inconjoara.
Prostii!
Mi-e dor de straini, de surpriza din conversatiile noastre, inutile si trecatoare, de care nu iti amintesti decat in seara dupa ce le-ai avut sau cel mult prima oara cand reintalnesti persoana respectiva. Fantoma ce sunt, imi spun adesea, problema cu fantomele e totusi ireversibilitatea situatiei lor. De asta ma consolez eu cu imprevizibilul viitorului. Ca asa e viitorul, schimbator ca oamenii, ca oamenii, da, si ai momente cand iti vine sa ii dai mana si sa-i spui "Da, domnule, esti un viitor de treaba, un viitor pe care te poti baza.", asa cum alta data iti vine sa-l injuri de mama focului si sa infingi ace in corpul lui de timp.
Degeaba cred ca stiu unde sunt si ce imi doresc, habar n-am.Poate asta face bine la senzatia de tinerete, desi ma enerveaza la culme. Tinerii pot afla multe daca nu ii impiedica orgoliul, adultii sunt cam plictisiti sa mai caute, iar batranii mai uita, dar merg pe clisee, ca asa le-a demonstrat experiente cica. De fapt batranii au potentialul de a aprecia exceptiile de la regula tocmai din cauza asta, insa dispun de mai putina energie pentru a-si afisa entuziasmul.
Noua, celor proaspeti si fara meschinarii in fisa trecutului, ni se par normale tocmai exceptiile pozitive, de fapt am ajuns la concluzia ca noi avem o foarte buna intuitie, caci binele, a fi trebuie sa reprezinte firescul. Albul exista, negrul e doar lipsa albului, nu?
Dar cum e cu intuitia deja incep sa uit si eu.