Inca e bine? unde-mi sunt si unde-mi esti? Ma gasesc, sunt nou-nouta si seara asta e divina. Ma simt ca si cum azi ma nasc dintr-un oras, Bucurestiul pare spalat de vorbele grele care il apasau, eu parca sunt mai curata, il iau de mana si ne plimbam pe cer amandoi. Maaaama, si par picata din crengile copacilor infloriti, sunt plina de petale de flori si am cateva si in ghiozdan, ce sa mai, nu stiu in ce parte sa alerg mai intai de nerabdare si totusi ceva ma nelinisteste. Un batic imbulinat zace pe fotoliu, mirosul de vara imi da un ghiont in nara stanga si-mi vine sa stranut un pic. Un poc, pardon. Vreau sa ma eliberez, sa fiu asa cum am invatat, cum am descoperit ca sunt menita sa fiu. Cine nu crede in mine sa ma pupe in crestetul capului, da, asa sa faca.
Nu sunt o carte deschisa si nici nu vreau sa fiu! Eu sunt un cufar fara lacat, poti sa imi analizezi obiectele vechi si sa adaugi altele noi, dar nu vei sti ce semnificatie au decat daca iti povestesc. Cine le-a pus acolo si de ce, sau cand se va intoarce dupa ele, poate sunt a ta sau a nimanui. Sunt a naturii si in ea ma voi intoarce, natura e impartiala, e cea mai aproape de sufletul meu si nici macar nu stiam asta.
Imi place ca pe natura nu te poti supara, ea e ca o masa de plastilina modelata de nu-stiu-ce, de nu-stiu-cine, de tine, de mine, de hai-in-pas-vioi la iarba verdeeee!