Vesnic nemultumita, nu vad de ce as fi altfel, adica stiu, dar mai uit, ca si cum as avea memoria obosita de atatea vorbe mari si respiratii cu aspiratii. Cu cat tabloul de afara e mai fraged, mai fraged decat painea aia de o faceau strabunicile noastre, cu atat sufletul e mai tare- o scoarta de copac care de la atatea zgarieturi nu-si mai aude propriile ganduri. Hai sa nu fim pesimisti, ca optimismul e un factor imunogen si rasul iti lungeste viata. Ha-ha!
Imi place ca de la o vreme toti pun etichete: vanzatorii pe lumanari parfumate si oamenii pe...oameni. E bine ca mastile sunt groase si tin de cald, nu de fericire, asta se traieste doar cu ochelari de soare pe nas sau macar cu o pereche de ochelari cu rama patrata si cu lentilele groase, cum aveau filologii de pe vremea lui Noica.

Ce sa mai vorbim, nu stiu-zau-dar am un chef de ciripit si de taiat frunza la caini, ca oricum astia de prin Bucuresti sunt grasi si frumosi si-desigur- vegetarieni. De aia se deschid atatea magazine bio si au scazut vanzarile la carnea de porc fata de anul trecut. Nu mai e nici Craciunul ce-a fost odata.