Tot ce-mi doresc este o briza turcoaz, ca ochii tai sau ca ai lui, poate. O frantura de melodie rupta din Viata, pe care atunci cand o asculti te simti spionat sau chiar predestinat. Ultima teorie in domeniu: chiar noi putem alege daca sa ne urmam destinul deja mazgalit cu resturi de creta pe trotuarul murdar de hazard. Si fiecare cu sansa lui, pentru ca in ciuda contururilor negre, urmele de creta pot fi verzi, mustar sau poate roz-lila, iar daca esti cu adevarat norocos vei avea o viata verde-albastra cu transparente albe si reflexii de culoarea piersicii. Se aude ca nici griurile colorate nu sunt de lepadat, pentru aspirantii intelectuali agasati de apropierea inevitabila a mortii si cautatori de sensuri universale, pentru sinucigasii din dragoste, sau chiar pentru artistii ratati. Dar sa nu ne lasam inselati de aceasta degringolada a culorilor si sa privim cu realism in perspectiva: albul e cel mai curat si mai simplu de obtinut daca ne vedem de treaba si nu riscam nimic, daca urmam regulile si suntem responsabili: “Amestecati cantitati egale din fiecare culoare si veti obtine albul pur”. Oare?
Vom obtine un sentiment pur cu siguranta :)
RăspundețiȘtergere