“Sit there and count your fingers…”
…cand eram mica mica si mergeam cu masina in vacanta si ma apucam sa numar copacii…stelele nu m-am apucat niciodata sa le numar, erau clar prea multe si stiam ca n-am sa fac fata provocarii. Nici pana la 100 n-am numarat ca sa adorm, nici oi, nici…
De obicei reuseam sa adorm inchipuindu-mi ca sunt intr-un loc pe care il iubeam. Pot sa fac asta, am antrenament. Doar inchid ochii si deja sunt acolo. Ma simt acolo. Am 4 ani si dorm langa bunica pe patul din fata ferestrei…pot sa-l aud pe Bobi latrand si zaresc niste luminite asa, vag, prin curte. Ma enerveaza ca in fiecare dimineata, bunica e deja plecata la treaba. Asa ca am grija sa o prind de camasa de noapte sau de un deget, vad eu, ca sa nu poata scapa dimineata, cu speranta ca n-am sa-i mai dau drumul prin somn ca de fiecare data. Si la un moment dat simt cum ma invart prin aer…zbor…sau plutesc, visez, cant, plang, vorbesc, dansez, soptesc, imbratisez…
“Sit there, count your little fingers, unhappy little girl blue…”
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Unhappy? Nu... Zambeste si viata iti va zambi inapoi.
RăspundețiȘtergereI remember those days... E bine ca poti sa iti amintesti cu atata usurinta. Ai grija totusi sa uiti ceea ce trebuie uitat si sa mergi mai departe zambind. :) Ma bucur ca ti-a placut postul cu Maria. Vreau sa incep un roman asa, momentan I'm stuck.
RăspundețiȘtergere